Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, iulie 26, 2026
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » CĂLĂRAŞI: Vicepreşedintele CJ Bogdan Georgescu, la un pas să fie din nou destituit!

CĂLĂRAŞI: Vicepreşedintele CJ Bogdan Georgescu, la un pas să fie din nou destituit! 

Consilierii judeţeni călărăşeni vor lua în discuţie, în şedinţa de joi – 3 decembrie 2014, eliberarea din funcţie a vicepreşedintelui Bogdan George Georgescu. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de 15 din cei 29 de aleşi, cu motivaţia că în forul legislativ s-a format o nouă majoritate politică. prin urmare, nu vor fi probleme la vot!

„Un vicepreşedinte răspunde politic în faţa consiliului judeţean care l-a ales, iar această răspundere se poate concretiza în schimbarea sa, independent de pregătirea sa ori de conduita asumată cu ocazia exercitării mandatului”, se precizează în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre.

De precizat că vicele Bogdan Georgescu a mai fost destituit de două ori până acum, în noiembrie 2014 şi martie 2015, de fiecare dată fiind repus în drepturi de instanţa de judecată.

Bogdan George Georgescu a avut probleme şi cu Agenţia Naţională de Integritate, care a emis pe numele său o decizie de incompatibilitate, întrucât a deţinut simultan, între ianuarie 2005 şi aprilie 2009, funcţia de consilier judeţean şi director în cancelaria prefectului. Decizia ANI a rămas definitivă în februarie 2015.

View My Stats