CĂLĂRAŞI: Doi minori au furat un Tico din Bucureşti şi au plecat la plimbare

Mare le-a fost mirarea poliţiştilor din Lehliu-Gară când au oprit în trafic un autoturism, iar la volan se afla un adolescent de 14 ani. Băiatul le-a declarat iniţial oamenilor legii că a luat maşina de acasă, fără ştirea părinţilor, ca să facă o plimbare împreună cu prietenul său, adolescentul de 17 ani care se afla pe locul din dreapta, de fel din Ploieşti.
Verificările nu s-au potrivit cu declaraţia adolescentului. Poliţiştii au descoperit că autoturismul marca Tico fusese sustras în cursul nopţii de pe o stradă din Bucureşti. Intenţia celor doi hoţi a fost de a ajunge în judeţul Prahova, dar, necunoscând traseele rutiere, au seninat prin Lehliu.
În afară de faptul că cei doi aventurieri vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, B. Mădălin, de 14 ani, din Bucureşti, va suporta rigorile legii şi pentru conducerea unui autovehicul fără să posede permis de conducere.

















