Știri, Muntenia-Sud, România|luni, martie 17, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Boicotul USL în Consiliul Judeţean continuă

Boicotul USL în Consiliul Judeţean continuă 

Şedinţa de îndată, convocată de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Popescu, care urma să se ţină la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, a fost suspendată. Motivul a intrat deja în obişnuinţă – reprezentanţii Opoziţiei, majoritari în forul legislativ judeţean, nu au participat nici de data aceasta la lucrările Consiliului Judeţean.

Pe ordinea de zi nu era trecut decât un singur punt – aprobarea unui împrumut cu termen de rambursare în următorii 20 de ani şi cu o perioadă de graţie de 3 ani. banii ar trebui să fie folosiţi pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalului, pentru plata cofinanţării la proiectul european de reabilitare a Palatului Brâncovenesc de la Potlogi şi pentru implementarea unui sistem informatic privind plata on-line a taxelor şi impozitelor în toate cele 89 de primării din judeţ, plus la Consiliul Judeţean.

„Săptămâna viitoare mai convoc o şedinţă de îndată. O să-i convoc şi de două ori pe zi până cedează. Voi continua şi acţiunea de informare a opiniei publice despre faptul că sabotează şedinţele Consiliului Judeţean, despre faptul că şantajează conducerea Consiliului Judeţean şi pe cea a Spitalului de Urgenţă din Târgovişte”, a precizat Florin Popescu.

Situaţia Spitalului Judeţean nu este deloc pe roze. Bolnavii şi personalul medical îşi duc existenţa în condiţii de front. Improvizaţia, neajunsurile, stresul cauzat de mizerie şi zgomot încep să deranjeze din ce în ce mai mult.

„Riscurile sunt ca oricând să se poată întâmpla o infecţie nosocomială în spital, având în vedere că bolnavii stau câte doi-trei în pat, că se prelungeşte perioada în care va fi praf în zona spaţiilor calde – săli de operaţie, de naştere, sălile de terapie intensivă. Riscul este ca nemulţumirea cetăţenilor să-i îndrepte pe aceştia la alte spitale, iar noi să nu reuşim să îndeplinim indicatorii contractuali cu CJAS, adică să nu-şi îndeplinească bugetul şi să nu poată cumpăra medicamente, materiale sanitare şi să acorde salariile angajaţilor”, precizează dr.  Jean Popescu, consilier judeţean şi preşedinte al Colegiului Medicilor Dâmboviţa.

Adriana Răceanu

Ion Obăgilă

View My Stats