Baze sportive moderne în sudul judeţului
La Titu s-a inaugurat astăzi o bază sportivă ultramodernă. Complexul este amplasat la marginea cartierului Hagioaica, într-un perimetru care până de curând era o groapă de gunoi.
La eveniment au participat, alături de primarul Ilie Dinu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Florin Popescu, fotbalistul de talie internaţională Gică Popescu, administratorul judeţului – Marin Antonescu, şefi de instituţii deconcentrate şi primarii din zona de sud a judeţului.
După oficierea slujbei religioase, cei prezenţi au asistat la un meci de fotbal disputat între echipele de tineret de la Titu şi Nucet. Onoarea de a deschide meciul a aparţinut lui Gică Popescu.
Florin Popescu a primit din partea edililor de la Titu un tricou inscripţionat cu numele său. Primarul oraşului Titu a mărturisit celor prezenţi că maratonul investiţiilor continuă. Până în toamnă, va fi dată în folosinţă o pistă de karting. Tot până în această perioadă a anului, vor fi încheiate lucrările la pista pentru biciclişti ce va avea o lungime de 9 kilometri şi se va desfăşura pe tot teritoriul oraşului Titu.
Pentru delectarea iubitorilor de linişte dar şi de pescuit vor fi reamenajate lacurile din jurul oraşului, aproximativ 7 hectare luciu de apă. Gică Popescu a declarat că susţine cu tărie investiţiile în sport, care înseamnă sănătate şi petrecerea timpului într-un mod plăcut.
Florin Popescu a felicitat administraţia de la Titu pentru toate reuşitele investiţionale de până acum.
Bază sportivă şi la Costeştii din Vale
De la Titu preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a mers la Costeştii din Vale, unde s-a dat în folosinţă prima bază sportivă din această localitate bântuită de sărăcie. Elevii şcolii din localitate erau mulţumiţi că, în sfârşit, au şi ei un loc modern pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, dar şi pentru petrecerea timpului liber.
Ion Obăgilă