Băse n-a putut să-ncalece pe El-Zorab 

S-a aprins din nou ţara! Ditamai vâlvătaia. Dacă o mai ţine aşa, e de rău. Dacă nu, la fel. Scânteia a pornit de la un arab. Bun cetăţean român. Profesionist în branşa lui. Salvator de vieţi şi, ce este mai important, om cu coloană vertebrală. Rar mai găseşti un asemenea spirit prin politica românească.

Traian Băsescu, care se comportă ca un baci, da unul rău cu turma lui, a lovit din nou cu bâta-n baltă. Îi face plăcere să stârnească valuri. Să împroşte cu noroiul indiferenţei chiar şi pe proprii colegi din PDL. Şi-a făcut de lucru, atacându-l nedrept, arogant şi prostesc pe părintele SMURD. A crezut şeful statului că în România peste tot e o cocoaşă. Nu s-a gândit nicio clipă că taman Raed Arafat sparge buboiul prin verticalitatea sa şi spiritul de sacrificiu.

Exemplu pentru coana Opoziţie care, oblojită şi lihnită după putere, nu a fost capabilă până acum de niciun gest suprem. Si, uite aşa, ieşiră românaşii în stradă nu să-l apere pe cinstitul arab, ci un simbol. Ceva ce nici ei nu credeau că mai există – onoarea.

Nu se aştepta Băsescu şi nici Boc la ditamai explozia. Legea Sănătăţii mergea bine merci înainte. Trecuse chiar şi de gârbovita Opoziţie. Eram cu toţii pregătiţi să murim pe capete la uşa spitalelor. Şi, când colo, se opri carul în rădăcina de origine arabă şi se făcu praf.

Manifestanţii de prin toată ţara vor pe Băsescu jos, dar nu doresc în locul său pe cineva anume. Ştiu că nu au de unde să aleagă. Dorinţa lor este aceea ca dreptul la o viaţă normală în România să fie respectat. Restul e apă de ploaie!

Ion Obăgilă