BASCHET: Campioana nu se regăseşte! CSM Târgovişte, înfrântă în oraşul Unirii

Campioana României la baschet feminin traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. CSM Târgovişte nu se regăseşte pe terenul de joc şi arată că nu poate opune o rezistenţă pe măsură celor mai puternice reprezentante ale Ligii Naţionale.
La jumătatea acestei săptămâni, echipa lui Predrag Vasic a înregistrat a treia înfrângere consecutivă, după ce a cedat împotriva lui CSU Alba Iulia, cu scorul de 71-87. Într-o dispută în care se dorea obţinerea unui rezultat pozitiv, CSM a ieşit victorioasă doar în ultimul sfert, iar în rest a ieşit şifonată de fiecare dată în primele trei. Până la înfruntarea cu Alba Iulia, dâmboviţencele au mai pierdut în faţa lui Sepsi Sfântu Gheorghe şi CSBT Alexandria.
În disputa din oraşul Unirii, pentru formaţia dâmboviţeană cea mai în formă marcatoare a fost Tabytha Wampler, jucătoare ce a înscris 20 de puncte. De la gazde, s-a remarcat din plin Sonia Ursu, autoare a 24 de puncte. Mâine, de la ora 11.30, CSM Târgovişte va înfrunta, în deplasare, pe CSM Satu Mare, în etapa a şasea a campionatului.
C SU Alba Iulia – CSM Satu Mare 87-71 (21-17, 27-16, 21-14, 18-24)
Marcatoare
CSU: A. Logan (16), J. Antic (10), V. Abel (12), S. Miteva (2), S. Ursu (24), A. Webb (9), M. King (12), E. Dincă (2).
CSM: A. Thompson (12), D. Cosby (15), T. Wampler (20), A. Orosz (6), L. Toma (4), T. Principe (8), E. Williams (2), A. Pop (4).
Ionuţ Parghel