BASCHET: Campioana CSM Târgovişte şi-a pierdut antrenorul!

Proaspăta campioană a României la baschet feminin, CSM Târgovişte a rămas fără antrenor! Potrivit celor de la totalbaschet.ro, Dan Fleşeriu a părăsit, astăzi, gruparea dâmboviţeană în favoarea prim-divizionarei masculine, CSU Atlassib Sibiu. Fostul antrenor al CSM-ului l-a succedat la clubul de pe Cibin pe sârbul Miodrag Perisic, un tehnician ce a avut parte de o stagiune fără realizări la echipa ardeleană.
La Târgovişte, Dan Fleşeriu a fost un antrenor de succes. Cu acesta pe banca tehnică, CSM a ieşit de fiecare dată campioană a României, în ultimele două sezoane. În ultimul campionat, echipa târgovişteană şi-a asigurat titlul naţional, după ce a învins pe Sepsi Sfântu Gheorghe cu scorul general de 3-2. De asemenea, la începutul ultimei stagiuni, Fleşeriu a reuşit să cucerească cu CSM şi Supercupa României.
Până la ajungă la Târgovişte, tehnicianul sibian a mai antrenat pe Universitatea Cluj Napoca şi CSM Satu Mare, unde cu ultima echipă şi-a trecut în cont alte două titluri de campion, după ce a pregătit-o nu mai puţin de cinci sezoane.
Ionuţ Parghel

















