ATENŢIE! În târguri şi oboare se vând la greu produse contrafăcute
Este perioada târgurilor de toamnă. Tot gospodarul, de la ţară sau de la oraş, merge în astfel de locuri pentru a-şi face aprovizionarea cu cele de trebuinţă în casă. Evident, asemenea evenimente megacomerciale nu pot fi ocolite nici de cei puşi pe înşelat. Aşa că, aveţi grijă ce cumpăraţi de prin bâlciuri! În târguri şi-au făcut apariţia şi aşa zişi întreprinzători, care vând produse contrafăcute. Se comercializează orice. De la încălţăminte, haine, aparatură elecronică la parfumuri de doi lei ambalate în cutii ale unor mărci de lux.
Spre exemplu, ieri, poliţiştii din Titu au depistat un tânăr de prin Vâlcea care voia să ajungă în târgul de la Cornăţelu cu încălţăminte contrafăcută. Comerciantiul nu deţinea niciun fel de document pentru bunurile descoperite de oamenii legii. Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.