ARGEŞ: Vânzătoare atacată cu cuţitul de un bărbat care voia bani şi diferite produse. VIDEO

O vânzătoare din municipiul Piteşti a văzut moartea cu ochii în noaptea de 4/5 mai, pe când se afla de serviciu. Un tânăr de 26 de ani a intrat în magazin şi a ameninţat-o cu un cuţit pentru a obţine bani şi produse. Femeia a reuşit să fugă din punctul comercial, însă agresorul a pornit imediat în urmărirea sa.
Strigătele de ajutor ale vânzătoarei au fost auzite de jandarmii care patrulau în zonă. Militarii l-au imobilizat pe suspect şi l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
VIDEO


















