ARGEŞ: Trei bărbaţi şi o femeie s-au ales cu dosare penale pentru contrabandă cu ţigarete!

Poliţiştii Secţiei 1 Piteşti au acţionat în acest week-end, în zona Pieţei Ceair şi pe străzile adiacente, în Bazarul Gheorghe Lazăr şi în zona lăcaşelor de cult, pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări nefiscalizate, a comerţului stradal fără acte de provenienţă sau fără respectarea prevederilor Legii 12/1990 şi pentru depistarea persoanelor care practică prostituţia, vagabondajul şi cerşetoria.
Potrivit IPJ Argeş, pe strada Mihai Eminescu a fost identificat un bărbat de 44 de ani, din Piteşti, având asupra sa cantitatea de 800 de ţigarete nefiscalizate de provenienţă Belarus, pe strada 9 Mai a fost identificat un bătrân de 72 de ani, din Piteşti, având asupra sa 400 de ţigarete nefiscalizate de provenienţă Elveţia, pe strada Traian Vuia a fost identificată o femeie de 56 de ani, din Piteşti, având asupra sa cantitatea de 400 de ţigarete nefiscalizate de provenienţă Ucraina, iar pe strada Crinului a fost identificat un bărbat de 50 de ani, din oraşul Ştefăneşti, având asupra sa 100 de ţigarete nefiscalizate de provenienţă Elveţia.
Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Tot cu această ocazie, au fost controlate 11 societăţi comerciale şi au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale conform Legii 12/1990 în valoare totală de 3.500 lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 2.320 lei.

















