ARGEŞ: Şi-a tăiat gâtul când a aflat că fiica sa divorţează!
Bătrânul, în vârstă de 76 de ani, din comuna Vlădeşti, a fost găsit decedat în beciul casei, sâmbătă, după-amiază. Potrivit IPJ Argeş, bărbatul prezenta leziuni la nivelul abdomeniului şi gâtului. Cercetările efectuate la faţa locului au relevat faptul că bătrânul a coborît singur în beci şi, cel mai probabil, decesul a survenit ca urmare a sinuciderii.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Laboratorul de Medicină Legală Câmpulung în vederea efectuării necropsiei, iar criminaliştii îşi continuă ancheta.
Potrivit Adevărul, bărbatul fusese anunţat de fiica acestuia că va divorţa. Supărat, pentru că toată viaţa a muncit pentru a le asigura fiicei şi ginerelui un trai bun, bătrânul a ales se pare să se sinucidă. Cu mult sânge rece, şi-a tăiat jugulara, după care a căzut secerat la pământ.