ARGEŞ: Primăria Piteşti transformă Cinematograful Bucureşti într-un Centru Multifuncţional
Primăria municipiului Piteşti a obţinut finanţare europeană nerambursabilă, prin Programul Operaţional Regional, pentru transformarea Cinematografului Bucureşti într-un Centru Multifuncţional. Valoarea totală a acestei investiţii este de 17.304.217,88 lei cu TVA, din care suma de 6.943.763,51 lei reprezintă valoarea asistenţei financiare nerambursabile şi autofinanţare în sumă de 6.802.054,03 lei.
Din informaţiile puse la dispoziţie de administraţia municipiului Piteşti rezultă că acest proiect presupune:
– reamenajarea şi mărirea scenei, asigurarea condiţiilor de acustică pentru susţinerea concertelor de către Filarmonica Piteşti
– mansardarea clădirii şi crearea unei săli multifuncţionale pentru organizarea de expoziţii,
conferinţe, simpozioane etc.
– păstrarea activităţii de vizionare a filmelor într-un spaţiu modern amenajat
– crearea de spaţii conexe noilor funcţionalităţi: birouri, vestiare, sală de repetiţie, grupuri
sanitare, noi fluxuri de circulaţie
– extinderi la nivelul parterului, pe cele două laterale
– la etaj, placa peste cele două extinderi se va continua în consolă pe laterale şi în partea posterioară pentru asigurarea unor noi fluxuri de circulaţie pentru spaţiile nou create
– realizarea unei şarpante noi, din ferme de lemn curbe.