Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, ianuarie 19, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » ARGEŞ: „Brătienii în istoria românilor”, simpozion naţional ajuns la cea de-a XVII-a ediţie

ARGEŞ: „Brătienii în istoria românilor”, simpozion naţional ajuns la cea de-a XVII-a ediţie 

Centrul de Cultură „Brătianu” din judeţul Argeş organizează, în perioada 24 – 25 noiembrie 2015, la Vila Florica din oraşul Ştefăneşti, Simpozionul Naţional „Brătienii în istoria românilor”, ajuns anul acesta la ediţia cu numărul XVII. Programul cuprinde dezbateri şi o lansare de carte – „Timp revolut. Explorări în istoria recentă (1948 – 1989)”, autor prof. dr. Aurel Pentelescu.

Vor participa:

  • Dan Puric, actor, titlu rezervat
  • Dr. Liviu Ţăranu, expert CNSAS, Gheorghe I. Brătianu în dosarele Securităţii
  • Dinu Zamfirescu, membru al Colegiului CNSAS, Constantin (Dinu) I. C. Brătianu
  • Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei, Iaşi, Ion I.C. Brătianu-Reformatorul
  • Lect. univ. dr. Traian Brătianu, ziarist, Constanța,Vintilă Brătianu şi Dobrogea
  • Prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, Iaşi, Ion I.C. Brătianu și organizarea administrativ teritorială a României interbelice
  • Dr. Lavinia Dumitraşcu, muzeograf la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanța, I.C. Brătianu şi Dobrogea (1881-1884)
  • Radu Petrescu-Muscel, scriitor, Bucureşti, In memoriam; La 50 de ani de la trecerea în nefiinţă a preotului profesor dâmboviţeano-muscelean Gheorghe I. Cotenescu (1886-1965)
  • Prof. Daniela Chiriţă, Şcoala Gimnazială Nr.1 Costeşti, Ascensiunea politică a lui Ion I. C. Brătianu
  • Prof. Mihaela Rizoaica, Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Mioveni, prof. Iulian Rizoaica, Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Mioveni, Ion C. Brătianu – politica şi riscurile sale
  • Prof. dr. Gabriela-Carmen Diaconescu, Şcoala Gimnazială Nr.1 Costeşti, Personalitatea lui Ion I.C. Brătianu
  • Prof. gradul I Eugeniu Cristinel Diaconescu, Liceul Teoretic Costeşti, Viaţa şi activitatea lui Ion I.C.Brătianu
  • Petre Rusu, specialist marketing cultural, Iaşi, Un savant istoric martir: Gheorghe I. Brătianu

 

Situat în oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, conacul familiei Brătianu, numit ca şi satul în care se află, Florica, în amintirea primei fiice a lui Ion C. Brătianu, este unul din cele mai frumoase domenii boiereşti din România, păstrat foarte bine până în zilele noastre. Este conacul în care s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români, o adevărată dinastie civilă care a dat ţării nu mai puţin de trei prim-miniştri, dintre care primii doi – Ion şi Ionel Brătianu – au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne, de numele primului legându-se războiul Independenţei, cel de-al doilea realizând – tot în urma unui război – Unirea din 1918 şi reformele ce au stat la baza democraţiei interbelice.

View My Stats