ARGEŞ: Braconierii de la Recea au fost prinşi de poliţişti

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul IPJ. Argeş – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale Costeşti şi cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale au efectuat patru percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de vânătoare prin folosirea ogarilor sau metişilor de ogari şi pe timpul nopţii.
În fapt, cinci persoane sunt bănuite că, în data de 6 martie, au braconat, pe un fond de vânătoare situat într-un ţarc de aproximativ 10 ha din comuna Recea, două exemplare căprior şi două exemplare lopătar, potrivit IPJ Argeş.
Ca urmare a percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor coarne de cervide precum şi cantităţi de carne. Totodată au fost identificaţi şase câini metis de ogari care au fost predaţi în custodia reprezentanţilor unei asociaţii chinologice din Argeş, până la finalizarea cercetărilor.