ANALIZĂ: Învaţă din greşelile altora! Motivele care duc la respingerea proiectelor pentru pomicultură
Doar 138 de proiecte din cele 367 depuse până acum în cadrul PNDR 2014-2020 în vederea înfiinţării şi modernizării exploataţiilor pomicole au fost selectate pentru finanţare, ceea ce a generat semne de întrebare. Prin urmare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a realizat o analiză care să stabilească de unde acest procent mare de neeligibilitate. Potrivit directorului general al AFIR, Adrian Ionuţ Chesnoiu, s-a constat că, în general, proiectele au fost întocmite fără a fi respectate condiţiile minime obligatorii prevăzute în ghidul solicitantului.
Atenţie! Sesiunea de primire a cererilor de finanţare nerambursabilă în cadrul sM 4.1.a „Investiții în exploatații pomicole” a fost prelungită până la data de 30 septembrie 2017, ora 16:00.
CONCLUZII EVALUARE AFIR
– În ceea ce privește condiția ca investiția să se încadreze în cel puțin una din acțiunile/ operațiunile eligibile prin submăsură, principalele motive de neeligibilitate sunt reprezentate de faptul că Studiul de Fezabilitate (SF) nu este prezentat și completat în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, de faptul că nu este atașată Anexa B (Prognoza veniturilor si evoluția capacității de producție) la SF conform modelului cadru solicitat, precum și de faptul că nu sunt precizări cu privire la realizarea lucrărilor de înființare a plantației deoarece nu au fost cuprinse cheltuieli în Bugetul Indicativ.
– Un alt motiv pentru care cererile de finanțare sunt declarate neeligibile este acela că nu se regăsește atașat extrasul de carte funciară și nu poate fi corelată suprafața ce vizează investiția (suprafață menționată în SF) cu cea menționată în actele de proprietate. Totodată, dintre motivele care au dus la declararea neeligibilității proiectelor a fost și lipsa proiectului de înființare a plantației, însoțit de studiul pedologic (document obligatoriu conform Ghidului solicitantului) sau au fost atașate extrase de carte funciară ce cuprind informații contradictorii.
– O altă condiție obligatorie pentru a primi sprijin și care nu este respectată vizează viabilitatea economică a investiției care trebuie demonstrată în baza documentației tehnico-economice, în sensul că analiza economico-financiară nu prezintă explicații (calculele concrete pe baza datelor obținute ca urmare a prognozelor economice) sau, în urma solicitării de informații suplimentare, nu sunt completați toți indicatorii economici.
– În cazul înființării și/ sau reconversiei trebuie utilizat doar materialul fructifer din categoria biologică certificată sau dintr-o categorie superioară. Dacă în SF nu se regăsesc informații cu privire la înființarea culturii din punct de vedere al materialului biologic folosit, așa cum prevede Ghidul solicitantului, proiectul este declarat neeligibil.
– S-a constatat, de asemenea, că nu se respectă condiția privind „realizarea investiției doar în unitățile administrativ teritoriale (UAT) prezentate în anexa din Cadrul Național de Implementare al Subprogramului Tematic Pomicol (STP) și trebuie să respecte zonarea speciilor din anexă (Anexa 7 a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1a)”. Astfel, nu au fost prezentate documente pentru întreg terenul agricol deținut în cadrul exploatației (nu sunt atașate copii după Registrul agricol).
– Un alt criteriu de eligibilitate care nu a fost respectat la depunerea cererilor de finanțare se referă la faptul că exploatația trebuie să respecte dimensiunile economice viabile. O serie de cereri de finanțare depuse au fost declarate neeligibile pentru că solicitantul nu se regăsește în baza de date a APIA cu exploatația înregistrată și astfel nu pot fi verificate suprafețele ce vizează investiția.