Aleşii şi funcţionarii publici dâmboviţeni îşi ţin declaraţiile de avere şi de interese la secret
Cetăţenii din Dâmboviţa nu au posibilitatea să consulte declaraţiile de avere şi de interese ale aleşilor locali şi judeţeni şi nici pe cele ale funcţionarilor publici. Cu două excepţii – city managerul şi secretarul Târgoviştei, pe site-urile Consiliului Judeţean, Primăriei Târgovişte şi ale celorlalte 88 de administraţii publice din judeţ nu au fost actualizate aceste documente, deşi termenul limită a expirat la 3 noiembrie.
Pe site-ul oficial al Primăriei Târgovişte, doar două persoane şi-au reactualizat declaraţiile. Este vorba despre city managerul Marius Constantinescu şi secretarul Consiliului Local, Cătălin Chiru Cristea. Ceilalţi aleşi sau funcţionari publici, în frunte cu primarul Gabriel Boriga, nu au purces la respectarea legii.
Şi la Consiliul Judeţean declaraţiile sunt neactualizate, începând cu cele ale preşedintelui Florin Popescu şi terminând cu funcţionarii simpli. Başca cei 33 de consilieri judeţeni.
„Declaraţiile s-au depus. Sunt toate stocate la Serviciul Informatic. Am întârziat urcarea pe site fiindcă nu am avut un scanner foarte performant. Să vedem în ce măsură ne vor fi comunicate şi cele de la primăriile din judeţ, fiindcă se postează tot pe site-ul nostru. Dacă nu se depun, ANI intervine şi face cercetarea din oficiu. Termenul este depăşit. Sperăm că toată lumea va intra în legalitate până la urmă”, ne-a declarat Ivan Ivanoff, secretarul judeţului.
În noile declaraţii de avere, conform legii 176/ 2010, trebuie menţionate iniţiala tatălui şi codul numeric personal ale declarantului. Consemnate vor fi şi drepturile şi obligatiile din ţară şi din străinătate ale declarantului şi ale familiei sale. Prin familie se înţelege soţul, soţia şi copiii aflaţi în întreţinere. Declaraţiile de avere şi de interese vor cuprinde adresele complete ale imobilelor (terenuri sau clădiri), dar vor fi publice doar localităţile în care acestea se află.
În privinţa bunurilor de valoare – tablouri, bijuterii, obiecte de cult – legea nu cere declarantului să obţină evaluări certificate, ci doar să realizeze o estimare personală a valorii bunului. Rubrica se completează doar dacă valoarea însumată a bunurilor de valoare depăşeşte 5.000 de euro. În privinţa cadourilor, trebuie declarate inclusiv darurile de nuntă a căror valoare depăşeşte 500 de euro. Nu trebuie declarate cadourile primite din partea rudelor de gradul I şi II.