ALEGERI: Campanie electorală pe internet! PMP speră să-i atragă pe tineri alături de Elena Udrea
Prezent astăzi la Târgovişte, vicepreşedintele PMP Eugen Tomac a anunţat că Elena Udrea va avea o campanie electorală diferită de a contracandidaţilor săi.
„Ne vom concentra foarte mult pe internet, fiindcă vrem să-i atragem pe tineri, care au fost până acum complet marginalizaţi”, a explicat Tomac.
Totodată, popularii se vor axa pe discuţiile libere şi directe cu cetăţenii, în special pentru că Elena Udrea trebuie să lupte cu imaginea de care i-au creat-o greşit televiziunile.
„Elena Udrea este un politician curajos, pe când Victor Ponta este un politician fricos, care crede în angajamentele făcute cu uşile închise. Elena Udrea este un politician implicat, care a confirmat atunci când a fost ministru. Victor Ponta a reuşit să dezamăgească mult şi îi va dezamăgi şi pe cei care-l urmează acum. Românii îşi vor da seama de limitele reale ale omului politic Victor Ponta. Spre deosebite de candidata noastră, care a susţinut, când a fost ministru, implementarea a peste 6.000 de proiecte, Victor Ponta nu are niciun proiect concret pe care să şi-l asume şi să-l prezinte poporului”, a declarat Eugen Tomac.
Despre dezavantajele candidatei Elena Udrea în competiţie cu Victor Ponta a vorbit Adrian Rădulescu – preşedintele PMP Dâmboviţa: Nu are în spate un partid puternic! Cu toate acestea PMP-iştii sunt optimişti şi susţin că Elena Udrea îl va învinge pe Victor Ponta în turul II al alegerilor prezidenţiale.