ALEGE să fii salvator din pasiune! Fii VOLUNTAR pentru situaţii de urgenţă!

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a lansat, pe 10 mai 2016, o provocare la voluntariat. Practic, românii sunt invitaţi să se alăture pompierilor în misiunile de intervenţie, dar şi în cele de prevenire a situaţiilor de urgenţă, evident după ce vor participa la programe de pregătire.
Proiectul „Salvator din pasiune” se va derula în perioada 10 mai – 29 iulie, interval în care se primesc cererile de înscriere, se analizează dosrele şi se încheie contractele de voluntariat.
Condiţii:
– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.