Ai probleme cu consumul de alcool? Te ajută, gratuit, ALIAT!
Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) realizează bilanțul celor 8 luni scurse de la deschiderea Centrelor de incluziune socială pentru persoanele cu un consum problematic de alcool, în Bucureşti şi Târgovişte.
Pentru prima oară în România, persoanele cu un consum problematic de alcool beneficiază GRATUIT de intervenţii psiho-sociale profesioniste şi integrate, acordate la un stadiu precoce, pentru maximizarea şanselor de recuperare şi reintegrare pe piaţa muncii, fără a fi desprinși din mediul lor social. Activităţile propuse în cadrul centrelor ALIAT au la bază conceptul modern de abordare bio-psiho-socială a dependenţelor.
În cele 8 luni, 240 de persoane cu un consum problematic de alcool au beneficiat de tratament specializat în cele două Centre (psihoterapie, consolidarea motivaţiei pentru a face schimbări pozitive în viața lor, prevenirea recăderilor, consult psihiatric și chiar consiliere juridică). Doar în luna Martie a.c. peste 60 de persoane au accesat Centrele ALIAT.
În programul derulat în Centrele ALIAT, creşterea eficacităţii tratamentului acordat beneficiarilor are loc şi prin procesul de reinserţie socio-profesională. Astfel, 45 de persoane au finalizat cursuri de calificare profesională autorizate şi alte 45 urmează să înceapă un astfel de curs. Toate aceste persoane beneficiază de servicii de integrare profesională din partea asistenţilor sociali și a consilierilor vocaționali din cele două centre ALIAT.
O altă componentă o reprezintă serviciile acordate membrilor familiilor în care există o persoană cu un consum problematic de alcool. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că pentru fiecare persoană care consumă abuziv alcool, alte 7 persoane au de suferit (parteneri de viaţă, familie, rude, prieteni). În centrele ALIAT, 65 de parteneri de viaţă si copii sau rude ale persoanelor cu un consum problematic de alcool, au beneficiat de şedinte de consiliere, psihoeducaţie şi suport.
Centrele ALIAT promovează şi o schimbare de atitudine a furnizorilor de servicii medicale primare faţă de această categorie de beneficiari. În urma seriilor de training-uri susţinute de formatorii formaţi în acest proiect, 300 de Medici de Familie din Bucureşti-Ilfov şi zona Sud-Muntenia au învăţat să intervină eficient în problemele legate de consumul abuziv de alcool al pacienţilor lor, stimulând în acest mod orientarea precoce spre tratament a pacienţilor cu probleme de consum de alcool.

















