Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, aprilie 30, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Adrian Țuțuianu, sabotat de primarii din propriul partid?

Adrian Țuțuianu, sabotat de primarii din propriul partid? 

Astăzi, la prima oră a dimineții, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a fost nevoit să înceapă ședința Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară privind Colectarea și Transportul Gunoiului Menajer cu o… pauză de așteptare! Și asta din cauza faptului că lipseau mai mulți primari membri ai acestui for. Culmea! Toți edili social-democrați, niciunul PDL-ist.

Supărat foc, Țuțuianu a cerut funcționarilor din Consiliul Județean să le telefoneze primarilor pentru a le cedre lămuriri. Dan Iacobuță de la Găești a mărturisit sincer că a uitat de ședință, însă se urcă în mașină și pornește spre Târgoviște, unde a ajuns după 45 de minute. Ceilalți edili – Ion Bătrânu, de la Comișani, Dănuț Gabriel Sandu, de la Voinești, Nicolae Traian, de la Titu și Constantin Maricescu, de la Aninoasa, au apărut după 10 – 15 minute de întârziere.

Edilul de la Pietrari, Petre Coman, nu s-a prezentat deloc la ședința Comitetului Director al ADI.

În această după-amiază, de la ora 15:00, se va întruni Adunarea Generală ADI, unde urmează să se ia în discuție mai multe puncte: alegerea președintelui, modificarea componenței Comitetului Director, numirea comisiei de cenzori, alegerea secretarului, aprobarea unui act adițional la actul constitutiv al ADI, delegarea atribuțiilor de agent de supraveghere către Serviciul Județean de Apă. La punctul Diverse, se vor analiza mai multe informări și se va analiza posibilitatea reducerii taxei de habitat.

View My Stats