Știri, Muntenia-Sud, România|marți, martie 18, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Adrian Țuțuianu îi răspunde primarului Gabriel Boriga

Adrian Țuțuianu îi răspunde primarului Gabriel Boriga 

Edilul Târgoviștei l-a acuzat ieri pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița că exercită presiuni asupra consilierilor USL, pentru ca aceștia să voteze conform directivelor de partid, nu așa cum le dictează conștiița. Replica președintelui Adrian Țuțuianu nu a întârziat să apară.

”Prima precizare este aceea că, în calitate de preşedinte al PSD Dâmboviţa, voi discuta ori de câte ori este nevoie cu cei care-mi sunt colegi, fie de partid, fie de alianţă politică, pe marginea problemelor pe care le întâmpină municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi toate autorităţile administraţiei publice locale din judeţ.

Există o practică pe care am instituit-o la nivelul USL Dâmboviţa, aceea de a discuta pe marginea proiectelor de hotărâri la Consiliul Judeţean sau la Consiliul Local Municipal Târgovişte. Vom extinde această practică la nivelul tuturor localităţilor. De unde a înţeles impostorul Boriga că a dezbate pe marginea unor proiecte, uneori cu puncte de vedere diferite (e absolut firesc) înseamnă că i-am ameninţat pe colegii mei nu pot să vă răspund eu, ci, probabil, oameni din sectorul medical. Domnul Boriga e obişnuit cu şedinţele lui de la PDL, în care-i calcă baronul Florin Popescu pe toţi pe gât şi le transmite ordinele de urmat. (…) Cu 10 minute înainte să înceapă şedinţa Consiliului Local Municipal de ieri, domnul Boriga a convocat rapid o conferinţă de presă. Şi-a pus masca de om precoupat şi a început să facă “dezvăluiri” cum că toate punctele de pe ordinea de zi a şedinţei vor fi respinse, blocate de consilierii USL, că vine apocalipsa, că moare oraşul. A trecut conferinţa de presă, a început şedinţa şi, ce să vezi, tot scenariul impostorului a fost dărâmat punct cu punct. Au trecut, în proporţie de 99%, toate proiectele de pe ordinea de zi, în cadrul unei şedinţe-maraton, pe care, în absenţa domnului Boriga, mulţi dintre consilierii PDL au considerat-o un exemplu de dezbatere administrativă”, precizează Adrian Țuțuianu.

View My Stats