Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, iulie 19, 2024
Sunteți Aici Home » ROMANI IN LUME » ACUZATĂ DE CRIMĂ, A STAT TREI ANI ÎN ÎNCHISOARE PE NEDREPT! Statul italian nu vrea să îi acorde despăgubiri

ACUZATĂ DE CRIMĂ, A STAT TREI ANI ÎN ÎNCHISOARE PE NEDREPT! Statul italian nu vrea să îi acorde despăgubiri 

Aproape trei ani de detenţie pe nedrept şi acum statul italian îşi bate joc de ea. Vasilica Adriana Iacob, 45 de ani, îngrijitoarea româncă originară din comuna botoşăneană Vorona, a fost condamnată în octombrie 2009 la 14 ani de închisoare pentru presupusa ucidere a unei femei de 81 de ani la Albano (Roma), şi apoi achitată cu unanimitate de Curtea de Apel. Ea s-ar putea să nu obţină nicio despăgubire pentru acele 970 de zile petrecute în spatele gratiilor pentru o infracţiune pe care în realitate nu a comis-o nimeni. Judecătorii au dispus după achitare plata a 200.000 de euro, dar avocaţii statului nu sunt de acord.

Au fost necesare două instanţe de judecată şi diferite expertize medico-legale, iar la final judecătorii au stabilit că nu Adriana a ucis-o pe femeia pe care o îngrijea, Paola Iori, ci pur şi simplu bătrâneţea.

De ce se opune avocatura statului? Din aceleaşi motive pentru care românca a fost bănuită de crimă. Pe 7 ianuarie 2008, femeia a fost găsită beată la căpătâiul defunctei. A încercat apoi – fără să ascundă acest lucru – să facă să dispară de pe podea sângele pe care bătrâna doamnă l-a pierdut după ce a căzut la pământ. Paola Iori a fost ucisă de un stop-cardiac. Niciunul dintre anchetatori, însă, nu a crezut în moartea din cauze naturale. Corpul bătrânei prezenta fracturi costale şi diferite echimoze, şi anchetele s-au concentrat imediat pe acea femeie străină cu un vizibil viciu al alcoolului. Unul dintre martori a povestit apoi că le-a auzit pe cele două femei certându-se în mod furios în zilele de dinaintea decesului.

Şi astfel Adriana Iacob a fost arestată şi condamnată de Curtea cu Juri din Frosinone.

Adevărul iese la lumină câteva luni mai târziu, în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel din Roma, datorită unei noi expertize efectuate asupra cadavrului. Verificarea tehnică stabileşte că inima bătrânei a încetat să mai bată din cauze naturale, şi că fracturile sunt rezultatul căderii. În apel, Adriana a fost achitată şi i s-au acordat despăgubiri pentru detenţie injustă. Avocaţii statului au făcut recurs la Casaţie.

Sursa: Gazeta Românească

View My Stats