Actori francezi pe scena de la Târgovişte
Teatrul Municipal din Târgovişte găzduieşte astăzi şi mâine spectacolul “Du pain plein poches”, de Matei Vişniec, în regia lui Dan Ţopa.
Interpretează actorii Alain Spenle şi Alexandre Angel, doi oameni care sunt implicaţi în viaţa de zi cu zi în cu totul alte profesii.
Spectacolul a fost producţia anului trecut în cadrul unui program de schimburi culturale între teatrele din Târgovişte şi Belfort – Franţa.
„Este un proiect de suflet, început în urmă cu câţiva ani, un proiect cultural româno-francez de succes pe care îl susţin”, spune primarul Gabriel Boriga.
Regizorul Dan Ţopa mărturiseşte că nu i-a fost uşor să lucreze cu actori francezi, însă spectacolul care a fost pus în scenă este unul deosebit. „Cele două persoanje – omul cu pălărie şi omul cu baston – caută soluţii pentru a scoate lumea din necaz. Textul este unul foarte simplu”, afirmă regizorul.
Preţul biletului – 10 lei. Elevii, studenţii şi pensioanrii beneficiază de 50% reducere.
Programul de schimburi culturale între Târgovişte şi Belfort îşi doreşte să contribuie la promovarea dramaturgiei franceze în Europa Centrală şi de Este şi a celei româneşti în ţările francofone.
În prima etapă a acestui program, în 2009, regizorul francez Francois Jacob a montat la Târgovişte piesa lui Jean Genet – „Le Funambule”, cu Mircea Silaghi.
Cele două spectacole vor fi prezente anul acesta în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Avignon Off”.