ACELEAȘI METEHNE, ACEIAȘI CIOCOI…
Politica dâmbovițeană miroase a cocotă mofturoasă. Am constatat că cei care ne conduc prin voia destinului nu au prea multă treabă cu oropsitul popor.
Aleșii parcă joacă la păcănele. Trag de manetă cu nerv și fără să le pese de asistență până le ies schemele.
Lupta pe ciolan sau cât a mai rămas din el se duce la vedere. Puterea nu se mai bate cu opoziția. Puterea este ca un balaur cu două sau mai multe capete care, acum, vor să se înghită reciproc. Foamea e mare!
Dihonia este în toi. Până și cel mai neinformat dâmbovițean a auzit că Țuțuianu nu se înțelege deloc cu Volintiru, că în PC unii sunt dați la o parte cu promisiunea că nu vor fi uitați, că se pregătesc marile tunuri cu apă și de aici necazul.
Înjurătura ca pe maidan este mereu pe buzele celor cu moft și ștaif. Este o nouă formă de comunicare politică. Atât mai pot aleșii. Să vomite, să îi considere dușmani pe cei care nu le trag limbi în urechi.
Diletanții au devenit consilieri de taină. Meseriașii tac chitic prin birouri de teamă să nu fie turnați la șef sau unși nedrept cu păcura minciunii. Au și ei copii acasă.
Parcă trăim în epoca fanarioților, mai lipsește ardeiul iute înfipt în popou. De tipi gen Dinu Păturică nu ducem lipsă. Prin partide sunt cu duiumul. Suflă otrăvit în cefile șefilor obișnuiți cu acreala. Iar noi ne lamentăm. Degeaba. Halda de gunoi cu greu mai poate fi urnită din loc.
Rămâne ca o moștenire grea pentru toți cei care se perindă la putere. Aceleași metehne, aceiași ciocoi…
