Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, septembrie 2, 2026
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » TÂRGOVIŞTEA, în circuitul principelui Radu la aniversarea celor 150 de ani de regalitate în România

TÂRGOVIŞTEA, în circuitul principelui Radu la aniversarea celor 150 de ani de regalitate în România 

Principele Radu al României a efectuat astăzi o vizită la Târgovişte. Turul întâlnirilor l-a pornit la Crucea Roşie Dâmboviţa, unde oaspetele regal a fost primit de Gheorghe Popescu, directorul filialei Dâmboviţa şi de membrii comitetului conducere. Principelui Radu i s-au prezentat departamentele instituţiei, după care a dialogat cu reprezentanţii Crucii Roşii despre activitatea desfăşurată.

principele radu 3

Următoarea oprire, la Primăria Târgovişte, unde a fost întâmpinat de primarul interimar Cristian Stan şi de viceprimarul Tudorică Răducanu. Reprezentantul Casei Regale a României a privit cu încântare „Sala Forentină” a instituţiei, bucurându-se de faptul că arhitectura şi decoraţiunile nu au fost alterate de modernitate.

„Sunt mulţi ani de când am intrat aici pentru prima oară şi mă reîntorc şi admir cât de frumos s-a păstrat o pagină de patrimoniu românesc. Sunt mândru că există la noi astfel de locuri”, a mărturisit principele Radu.

principele radu 2Edilul interimar Cristian Stan i-a dăruit Alteţei Regale „Enciclopedia Târgoviştei” şi i-a lansat invitaţia de a reveni în vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, unde va fi totdeauna bine primit.

Principele Radu a spus că vizita la Târgovişte reprezintă o dorinţă împlinită a familiei regale care, în aceste zile premergătoare sărbătoririi a 150 de ani a Casei Regale şi a fondării statului român modern, a hotărât să fie prezentă în cât mai multe locuri simbolice pentru ţară.

Totodată, principele a lansat, tuturor românilor care vor să fie alături de Casa Regală a României cu ocazia aniversării a 150 de ani, invitaţia de a veni pe 10 mai la Castelul Peleş.

principele radu 1

„Porţile se deschid de la ora 5 după-amiază, nu numai pentru liderii comunităţilor sau pentru vârfurile societăţii civile, ci pentru fiecare român care vrea să fie alături de noi”.

De la Primărie, Princepele Radu, însoţit de Adrian Ţuţuianu – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a ajuns la Curtea Domnească, unde a plantat doi platani, dăruiţi de Pepiniera Direcţiei Silvice Dâmboviţa.

Înainte de a pleca spre sediul Arhiepiscopiei, unde era aşteptat pentru scurte discuţii de către mitropolitul Nifon, principele Radu a intrat şi în Biserica Domnească, unde a primit lămuriri despre istoricul acestui aşezământ de la Ovidiu Cîrstina, directorul Complexului Muzeal.

Vizita la Târgovişte s-a încheiat la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu”, unde au fost lansate volumele „Regalitatea, astăzi” şi „Margareta – mărturia unui sfert de veac regal”.

principele radu 4 principele radu 5 principele radu 6 principele radu 7 principele radu 8

View My Stats