Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, aprilie 18, 2026
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » SOLICITARE: Concursul pentru inspectori şcolari generali trebuie anulat pentru încălcarea metodologiei

SOLICITARE: Concursul pentru inspectori şcolari generali trebuie anulat pentru încălcarea metodologiei 

Cadrele didactice din judeţul Dâmboviţa şi personalul Inspectoratului Şcolar, cu toţii au rămas muţi când au aflat că profesorul Luminiţa Preda a pierdut examenul pentru ocuparea funcţiei de inspector general. Ca o undă de şoc, s-a răspândit ipoteza că la mijloc a fost o lucrătură, o neclaritate sau o neregulă în organizarea concursului iniţiat în baza Ordinului ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, dat în 4 februarie 2015.

Modul de desfăşurare a concursului i-a nemulţumit pe cei mai mulţi dintre candidaţi, inspectori şcolari generali din mai multe colţuri ale ţării. Părerea unanimă a acestora este că, în ultimii 20 de ani de învăţământ, nu s-a mai întâmplat aşa ceva. 

Inspectorul general Luminiţa Preda a participat la prima probă a concursului care s-a ţinut pe data de 17 martie. Când a văzut cum stau lucrurile şi că există şansa unui aranjament, folosindu-se subiectiv modul de punctare, a decis să se retragă din concurs. La prima grilă de evaluare, punctajul pentru fiecare item trebuia să fie 0,85. În schimb, comisia condusă de Vasile Şalaru – secretar de stat în Ministerul Educaţiei, spune Luminiţa Preda, a notat cu până la 0,85 puncte fiecare item, încălcând astfel metodologia.

Este curios de ce reprezentanţii sindicatului din învăţământ şi factorii implicaţi în supravegherea corectitudinii unor astfel de concursuri organizate la nivel înalt nu au intervenit când au văzut că sunt încălcate normele. Asta în condiţiile în care participanţii se aşteptau ca noua metodologie să fie mult mai simplistă şi la obiect.

Luminiţa Preda solicită ministrului Educaţiei – Sorin Mihai Cîmpeanu să intervină, să analizeze cu atenţie lacunele constatate în organizare şi să anuleze acest concurs, care, din punctul său de vedere, a fost ilegal prin nerespectarea metodologiei.

View My Stats