UPDATE: CRIMINALUL NU RECUNOAȘTE CĂ A OMORÂT-O PE IULIANA NEDLEA! El va fi audiat de procurorul care s-a ocupat de cazul Elodia

Inițial, Florin Mârzăraru a fost audiat la Poliția Topoloveni, după care a fost dus la IPJ Argeș. Astăzi, va fi transportat la București, unde va fi audiat la sediul Parchetului General de către procurorul Marius Iacob, șeful Secției Urmărire Penală și Criminalistică, omul care s-a ocupat și de cazul Elodia Ghinescu.
Anchetatorii efectuează în această dimineață percheziții în două locații. Într-o casă din Leordeni, unde se crede că a omorât-o și tranșat-o pe Iuliana Nedlea, și într-un alt imobil din Topoloveni. Ambele sunt proprietatea criminalului.
Oamenii legii speră să găsească și părțile care lipsesc din cadavrul femeii.
Florin Mârzăraru nu este căsătorit și trăiește singur. Mama este plecată în Italia, iar tatăl său este decedat. Mai are un frate, plecat la muncă în Anglia.
”Suspectul este cercetat pentru omor deosebit de grav și profanare de morminte. el a refuzat să dea declarații în acest caz”, a spus procurorul Marius Iacob.
Chestorul de poliție Vasile Viorel – șeful Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române – a declarat că există destule indicii și mărturii care arată că cel reținut este autorul oribilei crime.

















