Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, august 1, 2026
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » 9,9 milioane de lei pentru promovarea Curţii Domneşti de la Târgovişte

9,9 milioane de lei pentru promovarea Curţii Domneşti de la Târgovişte 

Primăria Târgovişte continuă cu succes să atragă fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea oraşului pe toate planurile. Astăzi, primarul Gabriel Boriga a anunţat că administraţia locală a semnat contractul de finanţare pentru un nou contract în domeniul turismului, respectiv pentru promovarea monumentului istoric de importanţă naţională Curtea Domnească de la Târgovişte.

„Ne pasă de imaginea Târgoviştei, vrem să atragem turişti şi să creem locuri de muncă, fiindcă numai aşa putem prospera. Turismul va fi principala latură de dezvoltare pentru Târgovişte. Ar fi păcat să nu promovăm obiectivele istorice şi turistice ale oraşului nostru. Târgoviştea va trebui să crească pe toate laturile – turistică, istorică şi de agrement”, a precizat edilul Gabriel Boriga.

Proiectul pentru care s-a semnat contractul de finanţare în valoare de 9,9 milioane de lei, din care contribuţia municipalităţii este de doar 2%, va fi implementat în 18 luni de la desemnarea unui câştigător. În acest timp se vor realiza: o enciclopedie turistică, un album foto, pliante, CD-uri, DVD-uri, o hartă turistică a oraşului şi una a Curţii Domneşti, postere, bannere, o expoziţie turistică şi un site web de promovare.

De menţionat că proiectul se alătură celor de promovare a bisericilor medievale din secolele 15, 16 şi 17, plus a celor de la sfârşitul veacului 19 şi începutul secolului 20, pentru care există deja finanţare.

De asemenea, urmează să se semneze contractele de finanţare pentru alte proiecte care vizează promovarea mănăstirilor din jurul Târgoviştei, a bisericilor medievale din secolul 14 şi a muzeelor din oraş.

View My Stats