Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, noiembrie 9, 2025
Sunteți Aici Home » POLITIC » Victor Ponta vrea profesionişti la Deconcentrate, nu schimbări în 24 de ore

Victor Ponta vrea profesionişti la Deconcentrate, nu schimbări în 24 de ore 

În conferinţa de presă desfăşurată la sediul PSD Dâmboviţa, Victor Ponta a fost întrebat de un jurnalist când va face toate schimbările în conducerea instituţiilor publice deconcentrate, ştiindu-se că multe dintre acestea sunt conduse încă de către oameni cu afinităţi spre PDL.

Premierul a răspuns că toate mutările vor fi făcute la timpul lor, dar a lăsat să se înţeleagă că nu va proceda ca PDL, adică să schimbe în 24 de ore toţi şefii.

Criteriul de care va ţine cont, spune Ponta, este cel al profesionalismului, fiindcă nu trebuie făcute abuzuri.

„Opţiunea mea este pentru o profesionalizare a posturilor publice. Ideea mea este să nu mai numim oameni la conducerea deconcentratelor pe criterii politice”.

Florin Popescu, acuzat de lipsă de decenţă

Victor Ponta a avut câteva replici dure şi la adresa fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Popescu, afirmând că-l deranjează lipsa de decenţă a lui Popescu.

„Să mai ieşi pe la televizor, să mai spui una-alta, după ce ai făcut atâtea şi ai lăsat judeţul în datorii nu este tocmai în regulă”.

Ponta mai are în vedere ca anul viitor, odată cu modificarea constituţiei, să elaboreze o lege care să interzică migrarea demnitarilor de la un partid la altul, astfel încât, dacă-şi părăsesc formaţiunea, să piardă mandatul de parlamentar.

View My Stats