Știri, Muntenia-Sud, România|luni, mai 19, 2025
Sunteți Aici Home » OPINII » TOT LA… COADĂ!

TOT LA… COADĂ! 

Primim din ce în ce mai multe vești proaste. Aflăm că drumurile naționale, segmentele care traversează Dâmbovița, nu vor fi modernizate deloc. Pe tușă măcar vreo doi, trei ani. Nici cu regionalizarea nu stăm prea bine. Nu ne putem pune cu baronii din Prahova, Argeș, ba chiar și din Teleorman. Constat cu stupoare că Dâmbovița nu are nici un personaj care să ne reprezinte la nivel de minister, sau vreo agenție barosană.

Nu vrea Ponta să iubească deloc județul ăsta. Zice că o avem pe Rovana. Aiurea. Nu cred că se implică prea mult pentru noi.Poate o începe acum. Am auzit că feciorul său vrea funcție prin tineretul PSD. Un fel de rampă pentru un post mai baban. Cică și ministrul Educației, Remus Pricopie, are ceva vână prin Dâmbovița. La Dărmănești! Unde zace liceul ăla degeaba. Nu cred să aibe vreo legătură. Sau dacă are, nu a pus problema cum trebuie.

Alți demnitari bine plasați în structurile puterii nu avem. Pe vremea democrat-liberalilor erau câțiva. La Electrica, APDRP. Până și Deju ajunsese consilier prin Ministerul Culturii. Noi, din 90 încoace ne-am mulțumit cu funcțiile pe aproape. S-a făcut plinul loco.

Zbaterea pentru mai binele județului a fost ca și inexistentă. Toate firmele tari au fugit de biata noastră Dâmbovița. De ce? Dacă am fi avut și noi măcar o firmă tare plantată la margine de Târgoviște poate era mai bine. Lângă ea și-ar mai fi făcut cuib două, trei societăți.

Așa că, acum, la intrare în vechea cetate de scaun de ani și ani te întâmpină doar lanuri de porumb sau câteva panouri publicitare ruginite. Nici măcar prostituate ca lumea nu avem. Vreo două relicve. În ton cu economia locală.

 

View My Stats