Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, septembrie 12, 2026
Sunteți Aici Home » nifon

nifon

BISERICA DUCE MAI DEPARTE TRADIŢIA TIPĂRIRII DE CĂRŢI LA TÂRGOVIŞTE: Mitropolitul Nifon va lansa duminică trei volume de excepţie

Sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, cel dintâi sfânt canonizat la noi, la români, dar şi marele înnoitor şi reorganizator al Bisericii muntene, constituie pentru Arhiepiscopia Târgoviştei prilejul cel mai potrivit pentru lansarea a trei volume cu rezonanţă istorică, volume tipărite sub îndrumarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Motropolit Nifon. Cele trei cărţi sunt închinate voievozilor Constantin Brâncoveanu şi ...Articol Complet

HRISTOS A ÎNVIAT! „Să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, căci, iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”

Chemarea aceasta mântuitoare răsună astăzi în întreaga creştinătate, pentru că Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este „piatra din capul unghiului” (Matei 21, 42), pe care s-a întemeiat aşezământul spiritual ...Articol Complet

Mii de pelerini au venit la Târgovişte, de sărbătoarea Sfântului Nifon

Dreptcredincioşii au asistat la slujba religioasă, oficiată de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, după care s-au aşezat la rând pentru a ajunge la racla unde se găsesc moaştele ...Articol Complet
Pagina 2 din 212
View My Stats