Poveste de iarnă întârziată… 

Primăvara se lasă aşteptată. Ne uităm zadarnic. Nu răzbim dincolo de pătura de ceaţă. Oftăm privind în magazia de lemne, unde au mai rămas câteva braţe de vreascuri. Înghiţim mămăliga rece, uitându-ne la televizor.

Emil Boc. Din nou. Vorbeşte de creşterea economică. Ne îmbrobodeşte, ca de obicei. Zice, calm, parcă bolnăvicios, ameţit, că a visat prosperitate. Ne înşiruie din trăirile sale. Fleacuri. Colonie ieftină.

Primăvara se lasă aşteptată. S-a aşezat în genunchi la porţile ţării. Caută o potecă ca lumea. Un câmp fără ciulini unde să-şi desfăşoare splendoarea de flori. E greu de găsit. Nu vede nici măcar o pădure netăiată, un parc îngrijit cu suflet, fără să existe  vreun interes politic şi economic până şi în sămânţa de iarbă.

Trăim într-o amestecătură. Grâul de neghină, aproape că nu se mai separă. Miroase crunt a sărăcie.  A neîmplinire.

„Să trăiţi bine, să trăiţi bineee…”, se aude în văzduh ecoul unei poveşti de adormit fraieri. Asta e. Obişnuiţi, ca neam, să luăm plasă.

Ion Obăgilă