MĂSURĂ: Cererile pentru plăţile pe suprafaţă pot fi depuse fără penalităţi până pe 15 iunie
Guvernul Cioloş a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care a prelungit cu o lună, până la data de 15 iunie 2016, termenul până la care fermierii pot depune cererile unice de plată, fără a se percepe penalități de întârziere. De asemenea, prin actul normativ se extinde categoria potențialilor beneficiari de plăți, prin introducerea universităților, institutelor, stațiunilor didactice, fermelor de cercetare și producție agricolă, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și altor organisme și organizaţii de cercetare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare.
Totodată, la solicitarea principalelor asociații de crescători de animale, pentru a beneficia de plățile pe suprafață, pentru cca. 1 milion ha de pajiști concesionate de la autoritățile locale, se reîncadrează în categoria potențialilor beneficiari ai plăților, asociațiile crescătorilor de animale, deoarece, conform prevederilor actuale ale OUG nr. 3/2015, cu modificările și completările ulterioare, acestea nu mai puteau depune cererea unică de plată și, implicit, nu mai beneficiau de plățile pe suprafață.
În perioada 2015-2020 România beneficiază de circa 10,85 miliarde de euro în cadrul Pilonului I al Politicii Agricole Comune. Până în prezent, au depus cererea unică de plată aproximativ 598.000 de fermieri din cei 1.000.000 de potențiali beneficiari ai plăților.
O altă prevedere a actului normativ adoptat, miercuri – 11 mai 2016, vizează înființarea funcției de atașat agricol, funcție publică ce va avea rolul să asigure reprezentarea României în țări membre UE sau în țări terțe, în domeniul politicii agricole comune și promovării produselor agroalimentare. Aceste funcții de atașat agricol pot fi ocupate de funcționari publici din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al instituțiilor subordonate acestuia, în urma concursului organizat în acest scop, în condițiile Legii privind Statutul funcționarilor publici.
Criteriile de selecție și modalitatea de organizare a concursului se aprobă prin ordin comun al miniștrilor Agriculturii și Afacerilor Externe. Stabilirea țărilor și a perioadei în care se efectuează misiunile de reprezentare se face prin ordin al ministrului Agriculturii, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe. În acest moment, Ministerul Agriculturii are în vedere înființarea a 12 posturi de atașat agricol, cărora li se va asigura salarizarea similară funcțiilor îndeplinite în cadrul misiunilor și reprezentanțelor României din străinătate, cu încadrarea în bugetul alocat pentru 2016. Funcția de atașat agricol se regăsește și în practica altor state cu interese în domeniul alimentar, precum: Franța, Olanda, Austria, Danemarca, Polonia, Ungaria, Israel, SUA.