Opoziţia vrea să salveze România scuturând-o pe Roberta Anastase
Dorinţa opoziţiei de a o schimba pe Anastase miroase a moft. Când nu reuşeşti să răstorni lumea, te mulţumeşti şi cu un ciur de mălai. Detronarea preşedintei top model ţine mai mult de orgoliile politicianiste, de aflarea în treabă, specifică clasei politice româneşti.
Hai, o dăm jos. Ce s-a întâmplat? Ce câştigă ţara? Scade inflaţia? Nu mai stau pensionarii din Constanţa ore în şir la cozi pentru un kilogram de mălai şi trei pachete de biscuiţi? Bine, analiştii de birou ai partidelor vor spune că este vorba de o mare victorie, că s-a deschis drumul pentru învingerea coaliţiei… Bla, bla, bla… E clar ca bună ziua, îşi fac şi ei de lucru.
Se mai face ceva în ţărişoara asta din pură convingere, din dragoste de neam? Nu prea. Până şi mai marii peste sindicate sunt nişte îmbuibaţi care urlă la putere ştiind că încasează lunar zeci de mii de lei. Aştia ţin cu poporul? Aiurea. Sunt doar mercenari, gurişti de profesie.
Aţi văzut ce salarii au baştanii din sindicate, cu ce limuzine descind la greve şi mitinguri? Mi se face scârbă! Nu se mai face nimic din suflet, din conştiinţă, din iubire de popor. Peste ogorul înţelenit al ţării zac doar bălăriile interesului.
Ion Obăgilă