Omor, la marginea plantaţiei de caişi
Lucrătorii Postului de Poliţie Crevedia au fost sesizaţi telefonic prin apelul unic 112 de către N. Ilie, din comuna Crevedia, cu privire la faptul că în vegetaţia ce mărgineşte un drum de acces situat pe raza aceleiaşi comune, se află decedat V. Gheorghe, de 61 de ani, din localitate.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă formată din lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, ocazie cu care au stabilit următoarele:
In urma cercetărilor efectuate a rezultat că, în ziua de 19 iulie 2011, în jurul orei 18.00, pe raza comunei Crevedia, în liziera unei plantaţii de caişi, între V. Gheorghe şi A. Dumitru Ionel, de 32 de ani, din comuna Castelu, Judeţul Constanţa, a intervenit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, din partea ambelor părţi.
Cel din urmă i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un obiect contondent în zona submandibulară şi claviculară dreapta, deposedându-l de o sumă modică de bani.
Ulterior a survenit decesul lui V. Gheorghe, iar autorul a recunoscut fapta comisă.
În prezent A. Dumitru Ionel este cercetat de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, urmând a lua măsurile ce se impun.
Sursa: IPJ Dâmboviţa