Ligheanul cu lături din politica românească 

Ce ţară blestemată! Nu departe de graniţele noastre se aude zăngănit de arme, şuier de glonţ. Se pregăteşte urgia. Conducătorii noştri stau de zbenguială. Orgolioşi. Neiubitori de popor. Înfumuraţi. Răzbunători. Ţaţe.Preocupaţi mai mult de propriile vieţi şi interese decât de ţară.

Urlă Băsescu. Zbiară Ponta. Totul pare o nebunie. Mirosul rânced al dezbinării. Ne-am închinat cu ambele mâini când am auzit că premierul nostru, micul Titulescu, s-a baricadat în Ministerul Apărării.

Cică ar fugi de şantaj, de flagranturi, de duşmani, de DNA. Păi, dacă fuge premierul, restul ce să mai facă. Unde să se ascundă bieţii primari, şefi de instituţii, jurnalişti, oamenii simpli?

Să fugim toţi de la posturi? Să cerem sprijin armatei? Un gest penibil. Nedemn. Arată că domnul Ponta nu are vlagă. Îi serveşte cu o naivitate copilărească mingea la fileu lui Traian Băsescu, care nu mai are limite. Blesteamă tot. Aruncă în cei care îi strică liniştea lui şi a familiei sale cu ce nimereşte.

Politica românească nu a mai fost niciodată până acum aşa de împroşcată cu lături. Ţara a trecut, din păcate, la diverse. Vrem şi noi guvernanţi adevăraţi. Ni s-a luat de simulacre, de fripturişti, de adunătura care îşi cumpără privilegiile.