Jocuri murdare
Ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase mă face să cred că trăim într-o țară africană. Lipsesc bananele și muștele care să ne bâzâie indiferența. Sună ciudat. Fostul premier, lider de seamă al PSD condamnat la închisoare, cu executare, nu cum este moda cu suspendare, taman în guvernarea USL, cu Ponta prim -ministru, și, culmea sub egida: Să facem dreptate! Parcă ar fi scenariu de roman de anticipație. Pagini ale absurdului. Justiția și-a făcut datoria. Oare. Ce miros de făcătură se simte în aer. Sunt atâția hoți feroce în țara asta care ne-au pus țara pe butuci încât totul se opri la Năstase. El este exemplul pentru ce. Independența Justiției! Halta Dreptății. Mă lași! Exponatul nostru la vitrina Europei. Peștele cel mare. Momeala. Rechinul. Momentul condamnării nu pare a fi ales întâmplător. Parcă totul este țesut după o logică deșteaptă. Ion Stan demis după ce a câștigat alegerile în județul Dâmbovița. Cum vine asta! Nu are sens! Gestul lui Ponta nu are rațiune. Sună a mârlănie. Doar dacă este vorba de o mișcare de aruncat de la bord a bătrânilor din partid, a celor care încurcă comanda.Vrem culoar liber pentru lupii tineri. Care lupi. Niște cățeluși mofturoși. Mă doare când văd că țara asta este condusă doar după scenarii belicoase, când văd că se dă cu mătura puțin pe la suprafață iar mizeria colcăie sub brazdă. Suntem încă sub zodia lui Escu. Și nu ne oprim nici la anu. Mergem mai departe. Ca orbeții. Și ca să încheiem povestea în ton local. Da cu Stan ce ați avut.
Ion Obăgilă