Insectele din politică 

Politicianul român are comportament de insectă hărpăreaţă. Roade tot ceea ce i se pare fraged. Îşi întinde tentaculele păroase spre seva naţiei, de unde se adapă fără ruşine. Îşi alege cu grijă lanul pe care se aşează împreună cu întregul alai de slugi, pupincurişti şi alte specii de profitori.

Politicianul român are o plăcere deosebită să… bâzâie. La televizor, prin ziare sau la conferinţe de presă. Turuie ca o moară stricată. Vorbeşte mult şi nu face nimic. Ne îmbrobodeşte. Încearcă să ne facă să credem că este indispensabil societăţii, că nu poate supravieţui ţara fără foşnetul de insectă pe care-l provoacă.

Aceste gâze colorate, pe care le alegem să ne conducă din patru în patru ani, printr-un aşa-zis joc democratic, ne abandonează imediat ce se văd înfipte pe cea mai bogată floare. Lăcuste devoratoare de bani şi speranţe! Să-i punem într-un insectar al istoriei? Nu merită nici măcar atât. Ce au lăsat ei posterităţii de 20 de ani încoace? Nimic. Doar urme ale goanei lor după împlinire materială. Sau poate că vor lăsa. Un bâzâit anemic şi puturos.

Ion Obăgilă