INEDIT: Premieră naţională la Târgovişte! Conexiune directă cu Staţia Spaţială Internaţională

Marţi – 12 aprilie 2016, ziua când se sărbătoresc 55 de ani de la prima aventură a omului în spaţiu – zborul istoric al lui Iuri Gagarin, Universitatea „Valahia” din Târgovişte intră în legătură directă cu un astronaut aflat pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Se la afla la Târgovişte şi cosmonautul Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat vreodată în spaţiu (14 mai 1981).
Este un eveniment în premieră pentru România, realizat de Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei împreună cu Vodafone şi Agenţia Spaţială Română, sub patronajul NASA, ESA şi al organizaţiei internaţionale ARISS.
„Ne aşteptăm la un număr foarte mare de spectatori. Vom avea, pentru aproape două ore, la Casa Sindicatelor din Târgovişte, cu începere de la 15:30, plăcerea şi bucuria de a asista împreună, atât la o serie de momente artistice şi culturale, cât şi la acest dialog între tineri din judeţul Dâmboviţa şi astronautul Jeff Williams.
Este pentru prima dată în România când se va intra în legătură directă, oficială, pentru 10 minute, cu un astronaut aflat la bordul Saţiei Spaţiale Internaţionale. Nu este un interval de timp foarte mare, dar este unul foarte important pentru universitatea noastră, în primul rând, dar şi pentru judeţ şi pentru ţară”, a punctat conf. dr. ing. Călin Oros – rectorul Universităţii „Valahia” din Târgovişte.

Călin Oros – rector UVT
Proiectul ARISS EU 282 a fost depus în urmă cu patru ani şi a primit undă verde pentru pregătire din partea agenţiilor spaţiale în luna ianuarie 2016. Decanul Facultăţii de Inginerie Electrică – conf. dr. ing. Henri-George Coandă a explicat este un proiect educaţional ce se adresează tinerilor. În acest sens, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, au fost selectaţi 20 de liceeni, care îi vor adresa întrebări, în limba engleză, experimentatului astronaut Jeff Williams.
„Încurajăm entităţile din România să facă astfel de demersuri. Noi am reuşit după patru ani, ei au şansa să scurteze acest timp”, a fost îndemnul decanului Henri-George Coandă.

Henri-George Coandă, decan Facultatea de Inginerie UVT
Pentru Jeff Williams, care a împlinit 58 de ani în luna ianuarie, este cel de-al patrulea zbor în spaţiu. La final, va deveni cel mai longeviv astronaut de la bordul ISS, cu 543 de zile. Tot el este cel care scrie istoria Staţiei Spaţiale Internaţionale, care a fost lansată pe 20 noiembrie 1998.
Coordonatorul proiectului „ARISS EU 282” – conf. dr. ing. Ioan Alexandru Ivan a prezentat detaliile tehnice ale evenimentului ce se organizează, marţi – 12 aprilie 2016, în premieră pentru România, în spatele căruia stsau sute de ore de antrenament.
„Luăm legătura puţin peste ora 16:49, când ISS se află deasupra Marocului. Va traversa teritoriul Tunisiei, Mării Mediterane, Italiei, Albaniei, Macedoniei, Bulgariei şi va intra în România în jurul orei 16:55, la Calafat. Teritoriul României va fi traversat în 45 de secunde, pornind de la Calafat, trecând pe deasupra Bucureştiului şi ieşind din ţară pe la Galaţi, dat fiind că viteza Staţiei Spaţiale Internaţionale este foarte mare, de peste 27.500 km pe oră. În momentul trecerii ISS pe deasupra României, la o altitudine de 400 km, noi o vom recepţiona aproape de verticală, după care ISS îşi va continua orbita în spaţiu. Va traversa puţin teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Rusiei şi vom pierde contactul radio direct sub orizont când va fi la 2.400 km distanţă deasupra frontierei dintre Rusia şi Kazahstan”, a explicat Alexandru Ivan.

Alexandru Ivan, coordonator proiect ARISS EU 282
De menţionat că radioamatorii din întreaga Europă se vor putea conecta şi asculta dialogul astronautului Jeff Williams cu cei 20 de liceeni din Dâmboviţa, elevi la Colegiile „Ienăchiţă Văcărescu”; „Constantin Carabella” şi „Constantin Cantacuzino” din Târgovişte; „Vladimir Streinu” Găeşti şi „Nicolae Titulescu” Pucioasa.
De la lansarea ISS în spaţiu până acum, s-au realizat la nivel mondial 1.000 de conexiuni directe cu astronauţii aflaţi la bord. În Europa s-au efectuat aproximativ 350. România reuşeşte abia mâine, la Târgovişte, să intre în contact cu ISS. Pe 14 aprilie, se va realiza, din Argentina, încă o legătură oficială cu Staţia Spaţială Internaţională.

Liceenii care vor dialoga cu astronautul Jeff Williams
Partenerii proiectului sunt: Primăria Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură, Inspectoratul Şcolar, Agenţia Spaţială Română, Biroul European pentru Educaţie Sopaţială, Parlamentul României prin Subcomisia Spaţiu a Comisiei pentru Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor şi Asociaţia pentru Educaţie, Cercetare şi Dezvoltare START-TECH. Sponsorul principal al evenimentului este Vodafone România, alături de care au venit şi companiile Blom România, Adrem Ivest, Romtek Electronics şi Heveco.
Evenimentul va fi transmis în direct pe canalul Vodafone România: https://www.youtube.com/user/vodafonebuzz