Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, ianuarie 15, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DEZBATERE: Administraţia locală şi gestionarea responsabilă şi legală a câinilor din Târgovişte

DEZBATERE: Administraţia locală şi gestionarea responsabilă şi legală a câinilor din Târgovişte 

Joi – 15 octombrie, de la ora 12:00, la sediul Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa (DSVSA), se va organiza o dezbatere cu privire la gestionarea câinilor de pe teritoriul municipiului Târgovişte. Întâlnirea a fost iniţiată de Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM) şi Asociaţia „Sufleţel”, urmare discuţiilor purtate, săptămâna trecută, de preşedintele FPAM – Mircea Şerbănoiu cu directorul executiv al DSVSA Dâmboviţa – dr. Sandu Tolea.

Se vor afla faţă-n faţă reprezentanţii iubitorilor de animale şi cei ai Primăriei Târgovişte, Prefecturii Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi DSVSA. Scopul dezbaterii este de a se identifica soluţia legală şi responsabilă de gestionare a câinilor fără stăpân, ştiut fiind că o acţiune concertată a tuturor factorilor de răspundere poate da rezultate mult mai bune decât atunci când cei implicaţi îşi pun unul altuia beţe-n roată.

Din păcate, la Târgovişte, colaborarea ONG-urilor pentru protecţia animalelor cu administraţia locală a durat puţin timp. Parteneriatul s-a risipit la sfârşitul lunii iulie 2015, când au fost omorâţi 57 de câini din adăpostul public de la Aninoasa, în timpul programului de vizitare. În faţa porţii zăvorâtă cu lacăt, se afla Cristina Păun – vicepreşedinta Asociaţiei „Sufleţel”, care voia să transfere animăluţele în stabilimentul privat pe care-l deţine. Într-o totală contradicţie cu legea, Cristina Păun şi poliţistul solicitat să intervină la faţa locului, printr-un apel la 112, nu au avut acces dincolo de gard!

adapost caini targoviste 4

O săptămână mai târziu, una dintre maşinile cu care se capturează câini în Târgovişte a fost incendiată în toiul nopţii, în curtea Direcţiei de Salubritate. Reprezentanţii Primăriei Târgovişte au vorbit atunci despre o acţiune de tip mafiot, pe care au pus-o în seama iubitorilor de animale. Deocamdată, poliţiştii nu au rezolvat acest caz.

Sursele noastre spun că la Adăpostul Public al Primăriei Târgovişte nu este deloc linişte. Medicul veterinar angajat spre sfârşitul lunii septembrie pentru a coordona activitatea de aici nu a rezistat nici măcar o lună! Dr. Talida Lunea şi-a înaintat demisia la sfârşitul săptămânii trecute, fiindcă i s-ar fi cerut, pe ton ultimativ, să semneze documentele privind eutanasierea câinilor sănătoşi altfel pleacă. Şi pentru a fi convinsă că la mijloc nu este o glumă, la Adăpostul de la Aninoasa ar fi descins o comisie de control.

Tânăra doctoriţă a ales să pună capăt presiunilor la care era supusă, scriindu-şi demisia. Păcat, fiindcă schimbase multe în modul de organizare a activităţii în adăpost, după cum am remarcat în timpul vizitei întreprinse împreună cu preşedintele FPAM – Mircea Şerbănoiu. Câinii nu mai erau plasaţi claie peste grămadă în boxe, ci astfel încât să nu se mănânce între ei. De asemenea, nu mai duceau lisă de mâncare şi de apă, iar posibilii adoptatori aveau la vedere datele privind ziua şi zona de unde a fost capturat fiecare câine în parte. În plus, nu se mai loveau de lacăte pe poarta de la intrare. Cu alte cuvinte, în sfârşit se respecta legislaţia în vigoare!

Rămâne să vedem dacă dezbaterea de joi, 15 octombrie 2015, va duce la un rezultat pozitiv, care să ajute la eradicarea fenomenului câini fără stăpân. Este important de reţinut să nicio măsură nu va fi eficientă atâta timp cât nu se va umbla la cauză! Cu alte cuvinte, degeaba vom continua să omorâm câinii din stradă, dacă nu se va impune prin lege un program naţional de sterilizare. Gratuit nu pe cheltuiala proprietarilor, că la cât de săraci sunt aceştia vor ajunge să alunge animalele din curţi! La Târgovişte, spre exemplu, în 2010, au fost măcelăriţi vreo 2.000 de câini, de ne-a arătat cu degetul întreaga Europă. Degeaba, însă! Vi se pare că am scăpat de fenomen? Nici pe departe! Şi atunci, nu credeţi că a venit momentul să abordăm altă strategie?

adapost caini targoviste 3

View My Stats