Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, mai 14, 2025
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » Chiriță află mâine dacă revine primar la Hulubești

Chiriță află mâine dacă revine primar la Hulubești 

Marți, 10 aprilie, la Tribunalul Dâmbovița se va judeca cererea primarului-suspendat din funcție Adrian Chiriță de la Hulubești, împotriva Instituției Prefectului Județului Dâmbovița.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a procedat la suspendarea din funcție după ce Adrian Chiriță a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. Chiriță a atacat la instanța de contencios administrativ decizia Prefecturii, iar mâine judecătorii vor lua o hotărâre în această cauză.
Inițial, se stabilise termen de judecată pentru 12 iunie 2012, însă Chiriță a cerut preschimbarea acestuia, interesat fiind ca cererea sa fie judecată mai repede. Este convins că va avea câștig de cauză. Și dacă nu se va întâmpla acest lucru, Chiriță mizează pe obținerea unui nou mandat de primar la alegerile din 10 iunie, prin votul oamenilor din Hulubești.
Până una alta, este consilierul personal al primarului interimar, fostul său viceprimar – Cornel Neagoe, omul care l-a luat în spațiu pe Chiriță, după ce acesta și-a pierdut casa de la Hulubești.

Adriana Răceanu

View My Stats