Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, ianuarie 15, 2025
Sunteți Aici Home » SPORT » BOX: Florin Bujor şi Andrei Băjean, argint la Cupa României pentru seniori

BOX: Florin Bujor şi Andrei Băjean, argint la Cupa României pentru seniori 

Pugiliştii cluburilor dâmboviţene au urcat de două ori pe podiumul de premiere la Cupa României pentru seniori. Argintul a reprezentat medalia preferată a acestora la competiţia desfăşurată în sala de sport a Clubului Sportiv Municipal Brăila.

Primul boxer dâmboviţean care a intrat în posesia medaliei a fost Florin Bujor, de la CS Târgovişte. Elevul lui Gheorghe Stan a terminat pe a doua treaptă a podiumului, la categoria 56 de kilograme, după ce a cedat în finală în faţa lui Răzvan Andreiana, de la Dinamo Bucureşti.

Al doilea sportiv care a adus argint pentru boxul dâmboviţean la Brăila a fost Andrei Băjean, de la CSM Târgovişte. Pugilistul antrenat de Nicu Tamaş a terminat pe locul 2, la categoria 49 de kilograme, după ce s-a recunoscut înfrânt la puncte, tot în finală, în faţa lui Enver Amis, de la CS Farul Constanţa.

Ionuţ Parghel

View My Stats