AU ÎNCEPUT HUIDUIELILE MARCA USL!
Era și cazul să se ajungă aici. Promisiunile din campania electorală, atâtea câte au fost, s-au dovedit că sunt, de fapt, abureli. A fost Ponta la Iași. Și cu Antonescu după el. Ba chiar și Zgonea era pe aproape.
Tachinări la maximum. Glume care nu se fac așa pe stradă, când toată lumea este cu ochii pe tine. Nu prea le-au picat la suflet reproșurile ieșenilor. Răspunsul i-a rămas în gât premierului. Dar mergem înainte.
Țara trebuie guvernată, clientela trebuie mulțumită. Speranțe de la opoziție, neam! Sunt puțini și în degringoladă. Caută vinovații. Au uitat aroganța cu care tratau poporul. Zic că nu au nicio vină. Și-au făcut datoria. Așa zic toți care au trecut pe la cârma țării iar cea mai mare realizare a lor sunt averile personale.