Am devenit sclavi ai supraviețuirii 

Orizonturile lumii nu mai sunt nici roșii, nici portocali Totul are o culoare nedefinită, apărută din ură și din nepăsare.

Omul tinde tot mai mult spre propria sa neputință. Se dovedește tot mai mult că nu putem să facem față Destinului Universal.

Societatea nu evoluează așa cum poate ar fi trebuit, ci a intrat în regres, nu-și mai găsește echilibrul. Nervul adevărat al umanității, splendoarea creației, parcă nu mai există. Locul le-a fost luat de ticuri și comportamente patologice.

Nimic nu va mai fi ca înainte. Doar Dumnezeu a rămas la fel, pregătit să ne asculte. Frumusețea clipei, a purități, nevinovata construcție a adevărului nu mai interesează pe nimeni.

Suntem sclavi ai supraviețuirii. Ne măsurăm viața în neîmpliniri. Nu mai căutăm absolutul, ne ajunge coaja de pâine pe care o ținem în mână azi.