Alianţele, ca o amăgire 

Din nou o alianţă! Astea ne-au nenorocit ţara, au distrus bruma de har politic. În astfel de conglomerate, formate din partide anemice, debusolate, chinuite de morbul puterii, au pătruns tot felul de indivizi puşi pe căpătuială. Uniunile de partide, s-a văzut, nu au adus nimic bun României. Nici măcar nu au fost în stare să o gâdile la ombilicul bunăstării, să facă neamul să zâmbească măcar un pic de fericire.

Alianţele au adus pe scenă, în primele rânduri, dar şi în culise, acolo unde se fac jocurile, tot soiul de saltimbanci. Am avut Convenţie Democratică, umblau cu cheia după ei, dar nu au deschis şi încuiat la loc, bine, decât propriile cămări.
S-au moşit prietenii între purişti şi pesedişti, udemerişti, Dreptate şi Adevăr, Alianţe pentru România… Vai, ce construcţii bolnăvicioase pe capul românilor! Şi toate s-au prăbuşit. Castele de nisip sub care tagma politrucilor ne-au îngropat adânc viitorul, speranţele…

Acum se coace altă alianţă. Fără voinţa neamului. Îşi fac politicienii de lucru. Experimentează. Se pun la adăpost sub stindardele democraţiei. Liberalii mână în mână cu conservatorii ţinuţi, până acum, de social-democraţi într-o cutie de chibrituri. Ce amăgire! Se plimbă partidele precum cocotele, din pat în pat. Caută simulacrele astea de salvatori de ţară numai locuri călduţe, sigure, cu vad de supt. Aşa am ajuns o ţară a compromisului.

Ion Obăgilă