Ajutați un copil să trăiască! Viața lui atârnă de 8.000 de euro
Viaţa lui Marin Florin, un copil de 13 ani, depinde de un tratament în Ungaria, pentru care familia lui nu are bani.
Copilul a fost diagnosticat cu formaţiune tumorală cavum şi fosă nazală în anul 2010. De la spitalul de copii «Grigore Alexandrescu» a primit recomandare pentru Spitalul Clinic Colţea, unde a suportat două intervenţii chirurgicale, una în data de 29.11.2010 şi a doua în data de 25.10.2011.
La controlul medical din aprilie 2012, s-a constatat că tumora a recidivat şi copilul a fost trimis la Spitalul Clinic de Copii «Victor Gomoiu», unde s-a constatat că intervenţia chirurgicală este dificilă şi a fost externat.
În urma unei hemoragii din data de 06.06.2012, copilul a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «M.S. Curie», unde în urma unor investigaţii a primit recomandarea pentru o intervenţie chirurgicală în Ungaria la o clinică privată, unde costul operaţiei este de 8.000 Euro, sumă de bani pe care familia nu o deţine.
Cei care vor să contribuie la salvarea vieţii lui Marin Florin, pot dona bani în contul cu numărul RO69BRDE160SV27265751600, deschis la BRD Târgovişte.

















