Singura biserică de lemn din comuna Voineşti va fi restaurată cu fonduri europene
Peste patru milioane de lei se vor investi pentru reabilitarea, restaurarea şi valorificarea turistică a singurei biserici din lemn de pe teritoriul comunei Voineşti. De asemenea, proiectul prevede şi modernizarea infrastructurii rutiere pentru ca doritorii să ajungă în condiţii bune la acest monument istoric de importanţă naţională.
Investiţia urmăreşte stoparea degradării bisericii din lemn cu hramul ”Duminica tuturor sfinţilor” şi ”Sfântul Ioan”, consolidarea şi restaurarea acesteia, racordarea bisericii la reţeaua de alimentare cu energie electrică, realizarea unei alei pietonale în incinta curţii bisericii, construirea unui punct de informare turistică, realizarea unei parcari auto, împrejmuirea curţii bisericii, modernizarea unui segment important din drumul comunal care face legatura dintre biserică şi drumul naţional Târgovişte-Câmpulung; construirea a trei podeţe şi amenajarea şanţurilor.
Scopul general al proiectului vizează transformarea comunei Voineşti într-o zonă atractivă din punct de vedere turistic şi introducerea bisericii din lemn cu hramul ”Duminica tuturor sfinţilor” şi ”Sfântul Ioan” în circuitul turistic intern şi internaţional.


















