NUMIRE: PMP Dâmboviţa are o nouă conducere. Aşteptăm comunicare!

Despre PMP Dâmboviţa, nu mai ştim nimic de foarte multă vreme. Reprezentanţii partidului au avut ieşiri meteorice în campaniile electorale, dar şi atunci neconsistente, organizaţia având o evoluţie fantomatică în judeţ. După plecarea lui Adrian Rădulescu, cei care s-au perindat la conducere, iluştri no name, nu au făcut nimic pentru a revitaliza filiala şi pentru a o aduce în centrul atenţiei publice.
Abia acum pare că va răsări la orizont o şansă de schimbare, prin numirea Lilianei Niţu drept preşedinte interimar al PMP Dâmboviţa. Şedinţa Colegiului Naţional al Partidului Mişcarea Populară unde s-au ales preşedinţii pentru 18 organizaţii din ţară a avut loc în data de 2 februarie, la Sinaia.
Traian Băsescu le-a spus celor nominalizaţi că trebuie să se pună pe treabă, iar anul viitor, cu ocazia alegerilor europarlamentare, să obţină rezultate notabile. Aşteptăm să vedem concret trezirea la viaţă a Organizaţiei PMP Dâmboviţa.

















