DÂMBOVIŢA: Moş Crăciun a ajuns la familii nevoiaşe, cu sprijinul jandarmilor! VIDEO

Jandarmii dâmboviţeni au fost în aceste zile ajutoare de nădejde ale lui Moş Crăciun, aducând bucurie în casele unor familii nevoiaşe din oraşul Pucioasa şi comuna Produleşti. Militarii le-au dus alimente pentru masa de Crăciun, îmbrăcăminte, încălţăminte, dulciuri şi jucării pentru copii.
VIDEO
Moş Crăciun a sosit şi la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, unde a împărţit daruri copiilor militarilor. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Grigore Alexandru Ghica”, care funcţionează pe lângă unitate.

Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, comanda Jandarmeriei Dâmboviţa şi conducerea Asociaţiei „Grigore Alexandru Ghica” adresează tuturor jandarmilor, familiilor acestora şi cetăţenilor judeţului calde urări de bine, sănătate, împliniri pe toate planurile şi un sincer La mulţi ani!

















