Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iunie 18, 2026
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DÂMBOVIŢA: Proiectele Primăriei Târgovişte pentru anul 2017

DÂMBOVIŢA: Proiectele Primăriei Târgovişte pentru anul 2017 

2016 a fost pentru administraţia publică a municipiului Târgovişte un an solicitant, după cum a concluzionat primarul Cristian Daniel Stan, a fost anul în care s-au finalizat trei mari proiecte cu fonduri europene nerambursabile, a fost anul în care s-au derulat, de asemenea, cele mai importante lucrări cu fonduri guvernamentale şi de la bugetul propriu.

Cât priveşte anul 2017, edilul este convins că va fi unul de referinţă pentru municipiul Târgovişte în ceea ce priveşte investiţiile ce se vor derula. În acest an va începe implementarea primelor proiecte cu finanţare europeană. Este vorba de peste 35 de milioane de euro până la finalul noului exerciţiu financiar european, adică până în 2020, fără a lua în calcul reabilitarea termică a blocurilor. Fondurile europene vor fi investite în drumuri şi transport local, unităţi de învăţământ, baze sportive în cadrul liceelor şi proiecte în domeniul social.

În paralel, Primăria Târgovişte va derula investiţii importante cu fonduri din bugetul local, dar şi cu alocări financiare din partea Guvernului. Vorbim despre drumuri, locuri de joacă pentru copii, cluburi pentru pensionari etc. Un alt proiect important care va demara în primăvara lui 2017 vizează şoseaua de centură, care urmează să fie modernizată până la sfârşitul anului 2018.

La finalul conferinţei de presă, primarul Cristian Daniel Stan le-a urat locuitorilor municipiului Târgovişte să aibă parte de sărbători cu sănătate şi liniştite, înconjuraţi de persoanele dragi, iar 2017 să fie un an cu mult mai bun.

View My Stats